Au venit 6 jucători, MM mai așteaptă încă 4: 2 sunt din străinătate!** Cele două NUME care vor revitaliza ofensiva Stelei

Au venit 6 jucători, MM mai așteaptă încă 4: 2 sunt din străinătate!** Cele două NUME care vor revitaliza ofensiva Stelei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a transferat deja șase jucători pentru noul sezon. Îl mai
așteaptă pe Junior
Moraes
și, pe lângă el, alți trei fotbaliști. Dacă
va fi liber, poate veni Prepeliță, iar
ceilalți doi ar putea fi din străinătate, pentru că managerul
Stelei nu prea pare încântat de Bourceanu. Mai ales de pretențiile
financiare ale acestuia.

Unul dintre jucătorii din afară este Yazalde (22 de
ani), steliștii manifestându-și din nou interesul pentru atacantul
care este sub contract cu Braga și care a fost împrumutat sezonul
trecut la Rio Ave. Roș-albaștrii au redeschis pista Yazalde,
despre care ProSport a scris încă din aprilie (CLICK AICI PENTRU
DETALII),
nemulțumiți fiind de randamentul
compartimentului ofensiv al echipei.

Deși Steaua mai are puțin și își încheie perioada de pregătire,
clubul roș-albastru va mai face transferuri în această vară. Din
Austria, Mihai Stoica anunță că vrea ca Levi să aibă un lot mai
puternic decât cel actual. „Toate ar fi fost bune și frumoase dacă
nu am fi avut accidentări în aceste două cantonamente și dacă am fi
avut lotul numeros. Trebuie să folosim la maximum perioada de
transferuri și să mai aducem jucători. Avem calitate, asta e clar,
dar ne trebuie și cantitate”, a precizat el.

„Vom
avea 30 de meciuri până pe 17 decembrie”

Managerul dorește întăriri de la mijloc în sus și vrea un lot
numeros, deoarece Steaua va avea multe meciuri de disputat dacă se
califică în grupele Europa League. „În situația în care echipa se
va califica în grupele Europa League, vom avea de jucat 30 de
meciuri până pe 17 decembrie. Sunt foarte multe și trebuie să avem
un lot echilibrat și valoros. Altfel riscăm să ajungem în situația
în care a fost Steaua acum ceva timp, când la meciul cu Fiorentina
din Champions League nu avea șapte jucători valizi pe bancă”, a
spus el.

Prepeliță – da,
Bourceanu – ba

„Ne mai trebuie patru fotbaliști. Dar nu în apărare, unde suntem
acoperiți. Ne trebuie la mijloc și în departamentul ofensiv. Avem
puțini atacanți în lot. Prepeliță va veni numai dacă va fi liber de
contract. De Bourceanu prefer să nu vorbesc, pentru că nu e un
subiect pe care să îl atac așa, cu elan. Piața din străinătate e
mult mai atractivă. În țară, anumiți jucători solicită prețuri
prohibitive. În această perioadă vor exista mulți fotbaliști liberi
și de valoare. Deja sunt niște jucători pe care îi studiem, dar nu
vreau să ne grăbim”, a încheiat MM.

150 de mii de euro cere Alex
Bourceanu salariu anual la Steaua, în timp ce Becali oferă cu
30.000 de euro mai puțin


„Sigur vor mai veni jucători la Steaua. Sunt posturi
descope-rite și chiar dacă avem calitate, trebuie să avem și
cantitate”,
Mihai Stoica, manager Steaua

„Avem motive să fim optimiști. Chiar dacă cei din țară
au mereu câte ceva de comentat. Foștii, actualii, viitorii… sunt
proble-mele lor”,
Mihai Stoica, manager Steaua

„Prepeliță vine dacă va fi liber, iar subiectul
Bourceanu nu îmi vine să îl atac așa, cu elan”,
Mihai
Stoica, manager Steaua


MM:
„Cîrțu să fie mai explicit”

Mihai Stoica nu a fost foarte acid la criticile aduse de Sorin
Cîrțu. „Nu știu, nu mi-am citit numele. Adică am citit, dar nu am
înțeles nimic. Dacă ar fi puțin mai explicit și ar zice că se
referă la persoana mea, atunci am să-i dau o replică. Așa, nu m-am
simțit lezat. Nu sunt nici medic, nici preparator fizic. Și nici nu
propun jucători pentru primul «11»”, a replicat managerul stelist.
Cîrțu acuzase ieri că anumiți jucători s-ar fi dat accidentați în
mandatul său și a insinuat că Meme nu era străin de aceste
lucruri.


Meme
e fan Inna și e prieten cu Puya

Colegii de la Sport.ro au realizat ieri un interviu haios cu Mihai
Stoica. Întrebat fiind cine crede că se îmbracă cel mai bine dintre
oamenii de fotbal din Liga I, MM a răspuns rapid, fără să stea pe
gânduri: „Eu”. Managerul stelist a mai dezvăluit că în cantonamente
se mai uită la filme și că îi place cel mai mult Queen. „Dar și
muzica românească. Mă bucur să o aud în străinătate pe Inna. Sunt
prieten cu Puya și cu familia Antoniei”, a completat el.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie "aprinsă" la 3 SportCast: "Mi se părea aberant /…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre caracterul lui
Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre caracterul lui
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×